Buget Zero e o idee dezvoltată de Andrei împreună cu mine. nu ne propunem mult ci vrem să iasă bine. scenariul scris de Andrei, camera lui.
Prima zi.
greu tare în prima zi. m-am trezit greoi, am alergat până la locul de întâlnire (care, momentan nu e chiar numit după numele de botez), am întârziat (deşi nu e stilul meu) şi am pus la punct ultimele detalii pentru ziua de astăzi.
nu am luat în calcul traficul, administratorul, femeile de serviciu, studenţii (care nici acum nu ştiu ce făceau), expunerea de pe acoperiş.
primul obstacol: femeile de serviciu faceau conferinţa a treia de după vacanţă cu poveşti care mai de care mai incitante scuipate cu nerv printre mucurile de ţigari. nu aveau seminţe pentru că nu s-a deschis magazinul din facultate. ne-au luat tare: unde vă duceţi? aţi văzut uşa deschisă şi gata, vreti să urcaţi pe aici? înapoi!!! probabil speriate că le luăm locul de pauză de dinainte de masă, de masă, de după masă.
ne refugiem noi pe un calorifer ca să calculăm în cât timp îşi temină ţigările şi ne eliberează scara şi la fix apare o tipă trecută de a doua tinereţe şi foarte plină… de ea la propriu şi la figurat:
-ce căutaţi voi aici?
-am venit şi noi la facultate.
-păi de acum?
-da. să vedem cum mai e (sanchi! nu se schimbă nimic acolo!)
-am tot dreptul să vă întreb că sunt administratora!
-dar nu facem nimic rău. suntem cuminti.
ia o doză goală de redbull (uitată de femeile de serviciu probabil) şi se face că pleacă. ne luăm şi noi bagajele şi plecăm în altă clădire: vrem să filmăm câteva cadre pe un hol, pe scări, o sală de curs…
dar nimic nu e simplu: trafic, noi cu camera după noi. stat de şase, ascuns în budă, stat de şase, prefăcut vorbit la telefon, alergat cu trepiedul la budă, profesori, femei de serviciu (iar!!!!!!!), alergat pe scări, râs pe înfundat… şi într-un final un rezultat mai mult decât mulţumitor.
ne întoarcem la prima clădire, ocolim atent acea tanti-administrator (era la parter acum), scăpăm elegant de femeile de serviciu (tronau pe nişte scaune la intrările din băile de la fiecare etaj), găsim scara mult dorită şi fugim. nu ne uităm în spate, e bine, e adrenalină, deschidem geamul şi suntem pe acoperiş, ne aşezăm tiptil (aş fi fumat o ţigară dar m-am lesat de trei luni. nu-mi pare rău). imaginea e bună. cadrul larg, gălăgia de pe jos ajunge ca un zumzet de albine leşinate.
sus suntem calmi, filmăm cu calm, cu atenţie, cu placere pură şi fără frică, dublele merg, vizualizăm ce facem. e bine. e chiar „marfă”, cum zice Andrei!
coborâm.scara iar e doar a noastră. suntem mulţumiţi şi mergem să mâncăm cele două sandwich-uri promise. bineînţeles, lipseşte vânzătorul, plecăm de acolo, mai stabilim pentru a doua zi unele chestii.
într-un final luăm două sanwich-uri de la un spring time, două Măgura, un MD si un Lipton. E Bine!
